Există două tipuri de păreri privind libertatea omului într-un cadru social: libertatea personală și cea generală. Dat fiind faptul că suntem o specie de animal gânditor (da, este adevărat, din când în când chiar mai gândim), de obicei ne place să analizăm punctul de vedere al fiecărei parte, fie ea bună (pentru noi, evident) sau rea (ce glumă bună... Eu primez, restul ”este în plus”).
Libertatea personală presupune ca specia de homo sapiens sapiens (omul modern, bă) să facă ceea ce vrea, indiferent dacă deciziile lui contravin convențiilor de ”morală”, respectiv ”etică” puse în vigoare de către ”marea adunare de decizători (care este) ale ordinii generale și convenționale privind societatea modernă”. Libertate care, prin definiție este ușor de nuanțat și modificat după propriile legi și reguli, diferite față de cele oferite de către societate.
Libertatea generală presupune ca specia de homo sapiens sapiens (dacă nici acum n-ai înțeles despre ce este vorba, apasă butonul în formă de X așezat în partea din dreapta sus a ecranului) să facă ceea ce vrea atât timp cât nu contravine libertății altei persoane din aceeași specie (de om modern. bă). Libertatea asta presupune să înțelegi și să accepți anumite reguli și norme de bază în legea sau în etica impusă de o anumită formă de guvernare a masei.
Din păcate pentru noi, homo sapiens sapiens (omul cu cap, cap) confundă cele două întotdeauna în aceeași direcție: libertatea personală este același lucru cu cea generală, iar rezultatul presupune ca eu, ca om liber, să fac ceea ce vreau fără a mă gândi la implicațiile celor din jur. În cazul în care mă arestează poliția sau sunt văzut ca o persoană non-grata în orice grup random din care fac parte, punem de un protest pentru că aparent persoanele din politică sunt de vină și drepturile mele nu sunt respectate.
Stupiditatea de care dăm dovadă de fiecare dată când apelăm la astfel de motive pentru a ne face remarcați este depășită doar de incapacitatea noastră de înțelege un lucru simplu și vechi de când lumea și pământul: toți suntem diferiți și toți vrem altceva.
Toți avem un lucru care ne place/displace, toți avem un lucru de care suntem mândri/rușinoși, toți avem dreptul la a fi ceea ce suntem/nu suntem, dar nici unul dintre noi nu avem dreptul să ne impunem propriul nostru fel de a fi asupra unei alte persoane.
Revenind la societatea din ziua de azi, problema pusă mai sus pare o feerie. De fiecare dată când nu ne convine ceva, în orice domeniu, în orice situație, călcăm peste opinia socială, peste normele etice pentru a avea propria noastră lume construită din bomboane și curcubee, ca atunci când în sfârșit o obținem, să ne plictisim de ea și să o luăm de la capăt, construind alta, la fel de nerealistă.
Suntem atât de influențați de către ”moda” zilei sau părerile persoanelor mai mult sau mai puțin publice încât renunțăm la felul nostru de a fi special pentru a fi puțin mai bine văzuți de către prieteni sau cunoscuți? În asemenea grad încât renunțăm să mai gândim?
Suntem atât de prinși în ideea convențională de a ”reuși în viață” încât recurgem la mentalitatea învechită de ”capra vecinului e mai bună decât a mea” pentru că nu am gustat niciodată din brânza ei?
Libertatea... Sentimentul de liniște de dinaintea morții... Calea cea mai ușoară de a fi deasupra tuturor până când visul se termină, iar realitatea ne clasează mai jos decât am fost vreodată.
Pînă la următorul protest imbecil, vă pupă tata, protestând! :-*
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu